În cadrul proiectului ”Împreuna pentru o școală sigură”, Asociația de Dezvoltare Durabila Europeana Iași a oferit kituri cu produse de curățenie și igienă la Școala Generală Moșna, unde învață și lucrează un număr de peste 320 de copiii și 30 persoane didactice și non didactice.
De asemenea kituri cu produse de curățenie și igienă au fost oferite și unui număr de 65 de persoane vulnerabile, cu vârste de peste 65 ani, izolate la domiciliu.
Scopul oferirii acestor kituri este acela ca măsură de prevenire a răspândirii virusului COVID-19) în comunitatea rurală Moșna, județul Iași.
Proiectul a fost implementat în perioada 15 mai -25 iunie în comuna Moșna.
În primă fază, s-a avut în vedere realizarea unei campanii de culegere de informații cu privire la situația persoanelor vârstnice, aflate în izolare la domiciliu, la nivelul comunei, precum și o campanie de informare cu privire la recomandările pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19.
A doua etapă a proiectului, a constat în desfășurarea campaniei de oferire a pachetelor cu produse igienico-sanitare celor 65 de bătrâni defavorizați, persoane singure cu venituri modeste și care nu dispun de resurse materiale substanțiale pentru acoperirea nevoilor de bază si predarea produselor de igiena si curățenie la Școala generala Moșna (corp A si B), Grădinița Moșna și Dispensarul de Medicină de Familie Moșna.

A treia etapă a proiectului, o reprezintă organizarea unui grup de voluntari, la nivelul comunității, care să ofere sprijin seniorilor din comună, pentru cumpărături și alte necesități.
De asemenea vor fi organizate ore de educație sanitara pentru elevii din Școala Generală Moșna, grădiniță, etc.

Persoană de contact: Asaftei Emilia, manager proiect, , E-mail: officeaddei@gmail.com.
Proiectul ”Împreuna pentru o școală sigură” este finanțat de programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.
Domeniile vizate în cadrul programului sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultural. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere și instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/de inițiativă.
#StartONG #Implicareafacediferenta #KauflandRomania #ActforTomorrow





